"Libertate şi/sau Securitate" - SSNR în discuţia societăţii civile
Keywords:
Tags:
Proiectul Strategiei de Securitate Naţională a României (SSNR)
Manifestarea, organizată de Centrul pentru Analiză şi Dezvoltare Instituţională, Fundaţia Proiectul de Educaţie Civică şi Dezvoltare Academică, Centrul Român de Studii Globale, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative - Facultatea de Ştiinţe Politice, a reunit numeroşi specialişti, analişti şi persoane publice din spaţiul academic, public şi politic, reprezentanţi ai preşedinţiei României.
Salutând existenţa acestui proiect, caracterizat de consilierul de stat în cadrul preşedinţiei României, Constantin Degeratu, drept "o opţiune politică, bazată pe programul electoral al preşedintelui Traian Băsescu, pe programul de guvernare şi pe activitatea curentă desfăşurată în acest an", proiect de natură să orienteze schimbarea instituţională a ţării noastre către o direcţie strategică, participanţii la dezbatere au atras, însă, atenţia asupra unor puncte rămase încă neclare după lectura şi analiza textului strategiei. Acestea vizează probleme legate de insuficienta claritate a termenilor, rolul acestei strategii, direcţiile de acţiune şi priorităţile care vor constitui baza conceptuală pentru elaborarea celorlalte documente necesare bunei funcţionări a instituţiilor ce compun s! ectorul securităţii naţionale, precum şi chestiuni referitoare la fundamentarea resurselor.
Necesitatea centrării SSNR pe individ - de altfel afirmată răspicat de către cei doi reprezentanţi ai preşedinţiei consilierul de stat Constantin Degeratu şi consilierul prezidenţial pe securitate naţională Sergiu Medar -, complementaritatea libertăţii şi securităţii, cât cedăm din libertatea individuală pentru a ne bucura de securitate şi cine controlează acest proces (Valeriu Stoica), situaţia neclară a libertăţilor individului în România (Mona Muscă) au constituit tot atâtea subiecte de discuţie. De asemenea, au fost dezbătute probleme legate de oportunitatea sintagmei "două state - o singură naţiune" - referitoare la relaţiile României cu Republica Moldova, chestiune calificată drept "contraproductivă" (Sever Voinescu, expert în domeniu) ca şi de alţi participanţi la dezbateri, explicitarea refer! irilor din cadrul SSNR la "buna guvernare", posibilele implicaţii ale relaţiilor interreligioase, au fost alte subiecte de dezbatere.
S-a avansat chiar ideea alcătuirii unui "glosar de termeni" care să însoţească proiectul SSNR, propunere salutată de majoritatea participanţilor la masa rotundă. Cei prezenţi la întâlnire şi-au exprimat speranţa să se reîntâlnească în aceeaşi formulă pentru a discuta legile apărării naţionale, siguranţei naţionale, managementului riscului şi legilor de funcţionare ale SRI şi SIE. Recomandările grupului de experţi întruniţi marţi la sediul Fundaţiei Eleutheria vor fi trimise ulterior administraţiei prezidenţiale.





