In Romania, spectrul presei scrise a minoritatilor nationale este extrem de variat. Daca minoritatea maghiara (ce numara peste 1.5 milioane de membri) are numeroase publicatii in limba materna, cele mai multe fiind editate pe baze comerciale, in schimb minoritatea rroma (insumind neoficial peste 1 milion de oameni) nu editeaza nici macar o publicatie semnificativa. In rest, fiecare minoritate are cel putin o publicatie proprie, editata indeosebi cu sprijin financiar de la guvern, facuta cu mai mult sau mai putin profesionalism.

Este bine ca presa scrisa pentru minoritati sa fie destinata exclusiv doar membrilor comunitatii respective? Ce audienta are publicatia respectiva in rindul comunitatii? Ar trebui ca publicatiile minoritatilor sa isi propuna sa incerce sa ajunga si la majoritatea romaneasca? Acestea sint doar citeva intrebari, legitime credem, legate de modul in care se face presa de catre si pentru minoritatile nationale. Nu am gasit niste raspunsuri definitive, dar credem ca sint mai multe lucruri asupra carora merita reflectat.
Intii de toate exista o presa facuta cu onestitate, care incearca sa reflecte cit mai bine activitatile comunitatii si totodata sa capteze o audienta cit mai larga. Poate ca exemplul cel mai bun in acest sens este oferit de Uniunea Armenilor din Romania, care functioneaza ca un liant cultural intre membrii comunitatii prin cele doua publicatii pe care le editeaza, „Nor Ghiank” si „Ararat”. Prima este o revista cu traditie, cea mai longeviva din intreaga dispora armeana, care apare fara intreruprere de peste 50 de ani.
„Ararat” este o revista bilunara in limba romana, de mare ajutor celor care au uitat limba materna, care poate fi citita si pe internet de cunoscatorii limbii romane. Cu o experinta de peste 15 ani in presa si dind o importanta deosebita problemelor care ii preocupa pe armeni, oamenii care alcatuiesc redactia „Ararat” s-au implicat activ in a initia diverse manifestari culturale, cum au fost, de exemplu, cele dintre 1998 si 2000, intitulate „Atelierele Culturale Ararat”.
Un rol aparte l-a jucat Mihai Stepan-Cazazian, redactor sef al revistei „Ararat”, care a spus ca nu poate aprecia cu exactitate importanta revistei in comunitate: „Exista, insa, un grad de nepasare al unor membri din comunitate. As spune ca sintem, in multe privinte, mai apreciati de cititorii din afara comunitatii, care manifesta un interes deosebit fata de cultura si istoria armenilor, in general.” Revista furnizeaza informatii de actualitate, din domenii diferite dar, asa cum apreciaza Cazazian, „imputinarea comunitatii, gradul ridicat de oameni in virsta si pierderea, in timp, a identitatii sint cele mai mari probleme ce nu pot fi suplinite cu activitatea ziarului”. Acum exista si o tipografie „Ararat”, unde au fost tiparite peste 50 de titluri de carte apartinind autorilor armeni sau avind tematica armeneasca. Totusi, Cazazian considera ca revista „ii ajuta pe cei din comunitate destul de mult, pentru ca informatii despre Armenia sau diaspora nu se regasesc in presa romana decit ocazional. Deci, sintem o publicatie de informare a armenilor dar nu numai, privind istoria, cultura, credinta armenilor, in general, dar si a comunitatii din Romania, in special.”
Un rol asemanator – de liant pentru membrii comunitatii, dar si de initiere pentru majoritate in cultura si civilizatia minoritatii respective – joaca si publicatiile minoritatilor evreiasca, slovaca sau a rusilor lipoveni, spre exemplu. Acestia din urma editeaza lunarul bilingv „Zorile”, ce are un tiraj de 3000 de exemplare. „In paginile „Zorilor” sint inserate materiale cu privire la modul de viata al rusilor lipoveni, sint prezentate traditiile specifice, personalitatile etniei, este promovata cultura rusa, dar si cea romaneasca, este reflectata activitatea organizatiei – Comunitatea Rusilor Lipoveni din Romania. Dupa multi ani fara nici o legatura cu patria de origine, iar actualmente fara posturi TV in limba rusa, publicatia „Zorile” se pare ca ramine singulara in publicistica din Romania care ofera informatii mai multe despre cultura rusa, iar unele materiale chiar in limba rusa”, spune redactorul sef, Svetlana Moldovan.
Alte publicatii sint editate exclusiv in limba materna a minoritatii respective. Este vorba, spre exemplu, de periodicul „Nasa Rec” al sirbilor din Romania, o publicatie facuta cu suficient profesionalism si care isi propune intii de toate sa fie o oglinda a comunitatii sirbe.
Un caz aparte il reprezinta cotidianul „Romaniai Magyar Szo”, ziar destinat minoritatii maghiare din Bucuresti. Spre deosebire de presa de limba maghiara din Transilvania, care are un public tinta suficient de numeros si bine definit, „Romaniai Magyar Szo” nu ar putea supravietui in afara subventiilor. Din octombrie a.c., cotidianul s-a relansat dupa o perioada de incetare a aparitiei, in mare parte cu banii statului roman si al celui ungar. Curind, presedintele executiv al UDMR, Takacs Csaba, preciza ca UDMR „considera cotidianul „Romaniai Maghyar Szo” un forum important in informarea corecta a cititorilor si promovarea valorilor noastre culturale”. Cu toate acestea, fondurile alocate finantarii publicatiei au fost nejustificat de mici, ducind la suspendarea activitatii ziarului pe o perioada de trei luni. Pina la data de 1 august a.c., cotidianul a fost sustinut, in mare parte, de Fundatia Communitas si de Departamentul pentru Relatii Interetnice.
O caracteristica importanta a presei de limba maghiara este legata de faptul ca nu isi propune sa atraga si audienta din partea majoritatii romanesti. Exceptiile sint rare, si au fost mai curind initiative disparate: varianta in romana a revistei culturale „Korunk”, portalul gordian.ro. Acum merita remarcat in acest sens doar buletinul electronic al cotidianului oradean „Uj Magyar Szo”, care publica in limba romana rezumate ale celor mai importante articole si din care chiar saptamina aceasta a fost preluat un text, republicat de un ziar economic bucurestean. Asta ne face sa credem ca exista un interes al majoritatiii si pentru problematica specifica maghiarilor.
In rest, cele mai multe publicatii ale minoritatilor sint doar de mica amplitudine. Spre exemplu, Uniunea Culturala a Rutenilor din Romania editeaza revista „Credinta Ruteana”, (care are o aparitie trimestriala) si care are sediul central la Alba-Iulia. Editorii spun ca se bazeaza pe corespondenti care transmit informatii din zonele populate de ruteni (desi numarul oficial al acestora e de sub o mie in intreaga tara), iar revista abordeaza subiecte diferite, de interes atit pentru comunitatea ruteana, cit si pentru romani.
Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, masurile si legile pe care le ia Parlamentul, evenimente deosebite din viata comunitatii sint doar citeva dintre temele revistei, spune Francisc Oscar Gal, vicepresedintele Uniunii Culturale a Rutenilor din Romania. Acesta considera ca publicatiile minoritatilor nu se adreseaza numai minoritatilor, datorita tematicii variate, ci si romanilor, care ar trebui sa acorde aceeasi importanta evenimentelor care ii privesc pe ruteni, pentru ca si ei sint cetateni ai Romaniei.
Am lasat special la urma capitolul presei rroma. Daca toate publicatiile minoritatilor etnice, apar aproape exclusiv cu sprijin financiar din partea organizatiilor reprezentate in Parlament (presa maghiara e o exceptie, desi 18 publicatii primesc bani si de la Fundatia Communitas), formatiunea Partida Rromilor „Pro Europa” nu sprijina financiar decit editarea unui buletin inexistent pe piata si a unei emisiuni apologetice pe canalul OTV. Mult prea putin si in raport cu nevoile reflectarii vietii comunitatii rroma dar si fata de cuantumul banilor primiti de la bugetul de stat (circa 1 milion de euro anual). Au mai existat si unele initiative particulare de editare a unor publicatii ale rromilor (agentia Roma News, un saptaminal argesean) dar acestea au avut o viata scurta.
O revista cu un caracter aparte se anunta ca va aparea la inceputul lui 2006. Intitulata „Rom bogat, rom sarac”, si editata de Mircea Dinescu, revista isi propune sa „atinga” comunitatile de rromi instariti din Cluj, Bucuresti si din zonele limitrofe acestor orase. Publicatia va aparea lunar, va fi administrata de societatea de presa Satiricon, la care Mircea Dinescu este actionar majoritar, alaturi de Dinu Patriciu. Dinescu spune ca, pentru moment, a decis ca revista sa fie lansata „la inceputul anului viitor, cind lumea este mai mahmura” si rolul ei va fi de „dadaca si patron”. La revista ar urma sa lucreze mai multi jurnalisti rromi, dar editorul acesteia, Vasile Ionescu, un vechi activist si publicist rrom, ne-a declarat ca, totusi, nu este inca decis daca sa continue colaborarea cu revista „Rom bogat, rom sarac”.